Cenuşă… cenuşă… cenuşă în cap

Cred că o să ţin în permanenţă lângă mine o găleată din praful magic pentru că se pare că mai am nevoie din când în când.

Aş dori să îmi cer scuze de la doamna secretară pentru articolele anterioare. Chiar dacă nu am dat nume, este adevărat că am oferit unele “indicii” pentru ca cei care erau cât de cât familiarizaţi cu secretariatul să recunoască despre cine este vorba.

Dintr-un impuls al meu şi dintr-o greşeală de a nu cerceta înainte de a vorbi, nu mi-am pus, nici măcar un moment, problema că, deşi vă critic, vă pot găsi tot timpul la secretariat, inclusiv sâmbăta şi duminica (dacă eu ar trebui să îmi folosesc, în mod frecvent, week-end-ul în interesul serviciului, nu cred că aş rezista sau, cel puţin, aş rezista fără zâmbetul pe buze); deşi a trebuit să aştept, nu am plecat niciodată cu problema nerezolvată; deşi aveţi şi dumneavoastră o viaţă personală, nu vă vărsaţi nervii pe nimeni de la serviciu.

A fost un gest foarte urât şi negândit acela de a acţiona fără a judeca şi fără a cunoaşte toate datele problemei, doar dintr-o dorinţă de a scrie un text care să atragă atenţia. Pentru că aceasta a fost motivaţia; în niciun caz, aceea de a vă crea o imagine nefavorabilă (dumneavoastră sau instituţiei pe care o reprezentaţi).

Probabil că, prin acest articol, nu voi reuşi să “repar” decât o mică parte din orgoliul rănit într-un mod nepoliticos, dar sper, din tot sufletul, să acceptaţi scuzele mele.

Vă mulţumesc.

Posted in Uncategorized. Tags: .

2 Responses to “Cenuşă… cenuşă… cenuşă în cap”

  1. studentica Says:

    Care e problema, de fapt? EU am citit si primul articol, adica cel sters, iar daca indiciile date au fost suficiente pentru a ne da seama cine este, atunci acesta ar trebui sa fie semnal de alarma pentru ea, nu sa ne cerem noi scuze si alte alea.
    M-am saturat sa astept saptamani pana sa se hotarasca ea sa afiseze o nota sau sa vin cu trenu ca sa i amintesc ca am dat banii acum doua luni si a uitat sa ii treaca ea in calculator!!!

  2. cris Says:

    “M-am saturat sa astept saptamani pana sa se hotarasca ea sa afiseze o nota sau sa vin cu trenu ca sa i amintesc ca am dat banii acum doua luni si a uitat sa ii treaca ea in calculator!!!” sa nu exageram… eu am terminat facultatea si NICIODATA n-am avut probleme cu doamnele secretare.. plus ca sunt oameni.. gresesc ca NOI toti

Leave a Reply